Viaductul care a schimbat ingineria din Europa de Est. Performanța românească aproape uitată din 1971

Puțini români știu astăzi că, la începutul anilor ’70, inginerii români realizau una dintre cele mai avansate construcții de infrastructură din Europa de Est. În 1971, specialiștii de la Institutul de Proiectare a Lucrărilor de Artă din București au proiectat și coordonat construcția primului viaduct din beton precomprimat cu grinzi în consolă succesivă din regiune – viaductul de pe tronsonul Orăștie–Sibiu, la kilometrul 42.

La acea vreme, astfel de structuri erau proiectate aproape exclusiv în marile birouri de inginerie din Elveția și Franța, conduse de nume celebre ale ingineriei structurale precum Fritz Leonhardt sau Jean Muller. Totuși, proiectul realizat de inginerii români a demonstrat că și România putea dezvolta și aplica tehnologii de vârf în domeniul construcțiilor de infrastructură.

Un proiect revoluționar pentru epocă

Construcția viaductului a reprezentat un test major pentru ingineria românească. Structura, realizată prin metoda consolei succesive, permitea turnarea segmentelor de beton fără utilizarea unor structuri de sprijin sub pod, tehnică extrem de avansată pentru acea perioadă.

În 17 septembrie 1971, momentul decisiv a fost montarea ultimului segment al deschiderii centrale, de 120 de metri. Atunci, inginerul constructor Mircea Mihăilescu și specialistul în beton precomprimat Șerban Țigănaș au confirmat că proiectul fusese finalizat cu succes, folosind o tehnologie considerată de mulți experți occidentali accesibilă doar șantierelor cu experiență îndelungată în domeniu.

Viaductul avea o lungime totală de aproximativ 380 de metri și trei deschideri principale de 80, 120 și 80 de metri. Structura era proiectată să suporte sarcini de trafic de până la 600 de kilonewtoni pe axă și să reziste la cutremure de până la 8 grade pe scara Richter.

Tehnologie avansată dezvoltată în România

Pentru realizarea construcției au fost utilizate materiale produse în industria românească. Tendoanele din oțel de mare rezistență, esențiale pentru betonul precomprimat, erau fabricate la Câmpia Turzii, iar utilajele de tensionare proveneau de la Uzinele de Utilaj Greu București.

Inginerii au reușit să controleze cu precizie fenomene complexe precum fluajul și contracția betonului, pierderile de precomprimare sau distribuția tensiunilor în structură. Betonul de clasă C40 era pompat la înălțimi de până la 40 de metri fără segregare, iar segmentele structurii erau turnate cu toleranțe de aproximativ 0,5 milimetri.

Costul total al lucrării a fost de aproximativ 28 de milioane de lei, echivalentul a circa 18 milioane de euro în valoare actuală. Comparativ cu proiecte similare realizate în Europa Occidentală, costul pe metru pătrat a fost cu aproximativ 41% mai mic, datorită utilizării resurselor și tehnologiei dezvoltate local.

Un model pentru infrastructura montană

Succesul proiectului a determinat autoritățile să extindă această tehnologie la alte lucrări de infrastructură. Ministerul Transporturilor a aprobat utilizarea metodei pentru construirea mai multor viaducte pe traseele montane, inclusiv pe coridoarele rutiere dintre Pitești și Sibiu și pe linia ferată Câmpina–Predeal.

În anii următori, România a construit zeci de viaducte din beton precomprimat, cu deschideri cuprinse între 40 și 150 de metri. Aceste structuri au permis traversarea unor zone montane care anterior erau considerate extrem de dificile sau prea costisitoare pentru infrastructura rutieră și feroviară.

Testul cutremurului din 1977

Un moment crucial pentru verificarea acestor construcții a venit în urma cutremurului devastator din 1977, care a avut o magnitudine de 7,2 grade. Viaductele proiectate în acea perioadă au rezistat fără avarii structurale majore, confirmând acuratețea calculelor realizate de inginerii români.

Această performanță a consolidat reputația Institutului de Proiectare a Lucrărilor de Artă din București ca centru regional de excelență în domeniul betonului precomprimat.

Ingineria românească, apreciată în lume

În anii ’80, inginerii români implicați în aceste proiecte au fost solicitați pentru lucrări internaționale în state precum Albania, Libia sau Irak. Experiența acumulată în proiectarea viaductelor montane a devenit o carte de vizită importantă pentru specialiștii români.

Astăzi, mulți ingineri români de structuri lucrează în proiecte de infrastructură din Europa Occidentală și Orientul Mijlociu, fiind apreciați pentru precizia calculelor în domeniul betonului precomprimat – o tradiție tehnică care își are rădăcinile în proiecte precum viaductul construit în 1971.

Această realizare rămâne unul dintre exemplele mai puțin cunoscute ale performanței ingineriei românești, demonstrând că, în anumite momente ale istoriei, România a reușit să dezvolte tehnologii competitive la nivel internațional.